Mana Zilnica

1 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Avem un astfel de Mare‑Preot, care S‑a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri.

Evrei 8.1

Acesta este cel de‑al treilea dintre cele cinci pasaje din Evrei în care scriitorul menționează faptul că Domnul Isus S‑a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Acestea nu sunt simple repetări ale aceluiași fapt, ci fiecare dintre ele menționează un lucru specific, pe care Duhul Sfânt a dorit să ni‑l accentueze.

1. În prima referință, cea din Evrei 1.3, citim că, „după ce a făcut prin Sine Însuși curățirea păcatelor noastre, S‑a așezat la dreapta Măreției, în ceruri“. În contextul acestui verset, scriitorul ne prezintă șapte glorii ale Domnului Isus, de aceea putem spune că așezarea Lui este în virtutea gloriei Persoanei Sale.

2. Apoi, tot în capitolul 1, Îl auzim pe Tatăl spunând: „Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale“ (versetul 13). Aici, așezarea Lui se datorează faptului că El este Cel dintâi în toate.

3. Cea de‑a treia referință apare în versetul de astăzi din capitolul 8. Aici, Domnul Isus este așezat, datorită preoției Lui perfecte. Spre deosebire de preoții din rânduiala levitică, Domnul Isus nu a avut de adus o jertfă pentru păcatele Sale; de asemenea, preoția Lui nu este limitată prin moarte, fiindcă El trăiește pururea.

4. Cea de‑a patra apariție este în capitolul 10.12: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S‑a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“. Aici, Domnul Isus este așezat datorită jertfei Lui perfecte.

5. Cea de‑a cincea și ultima apariție este în capitolul 12. Aici Îl vedem ca pe Exemplul perfect în alergarea noastră. Avem un Obiect în cer la care să ne ațintim privirile – „Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu“ (Evrei 12.2). Fie ca privirea noastră să fie ațintită doar asupra Lui!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Un om a dat o cină mare și i‑a chemat pe mulți.

Luca 14.16

I‑a invitat pe mulți

Un om i‑a invitat pe mulți la masa pe care a pregătit‑o. Când totul a fost gata, robul s‑a dus la cei invitați și i‑a rugat să vină. Dar ei au refuzat. Folosind cuvinte politicoase, au prezentat tot felul de scuze, cele din parabolă: „Am cumpărat un ogor“, „mă duc să încerc boii“, „m‑am însurat“.

Dumnezeu astăzi îi invită pe toți oamenii să vină la El și să accepte harul Său. Lucrarea mântuirii pe cruce este gata. Isus Hristos nu așteaptă nimic de la nimeni, putem veni așa cum suntem. Nu este nevoie să fi avut o viață decentă, cu registrul la zi al faptelor bune. Ce lucru trist, să preferăm ceea ce este pământesc, și atât de trecător, în locul mântuirii veșnice și al părtășiei cu Dumnezeu! Posesiunile, locul de muncă, relațiile cu partenerii… câte și mai câte ne împiedică să acceptăm această invitație și să credem în Isus! Alergăm prin timp să economisim minutele, dar risipim viața. În spatele tuturor acestor manevre stă vrăjmașul sufletelor noastre. Mulți au refuzat deja harul mântuirii lor, lăsând ca ultimul lor răspuns să fie doar lopata groparului. Moartea introduce în sala de audiențe a tribunalului lui Dumnezeu. Este exclusă ideea unei amnistii.

De aproape 2000 de ani, Domnul ne invită să venim la El. Fericiți sunt toți aceia care au acceptat această invitație și au început o relație cu Dumnezeu!

Acum El ne mai cheamă o dată. Să apucăm șansa care ni se propune astăzi!

Citirea Bibliei: Ezra 10.1-44 · Proverbe 10.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 33:1-22

În două rânduri, Iov ceruse intervenţia unui mediator (9.33; 16.21), iar acum dorinţa îi este îndeplinită: Elihu urmează să fie pentru el interpretul gândurilor lui Dumnezeu. Iov mai înţelesese că această misiune nu putea fi îndeplinită decât de un om asemenea lui (9.32), iar acum poate auzi din gura lui Elihu tocmai această trăsătură: „iată, înaintea lui Dumnezeu eu sunt ca tine: şi eu sunt frământat din lut“ (v. 6).

Scriptura ne învaţă că este „un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos…“ (1 Timotei 2.5). Este marea taină a Domnului Isus – umanitatea Sa – fără de care El nu S‑ar fi putut face purtătorul de cuvânt al omului înaintea lui Dumnezeu!

„Dumnezeu vorbeşte o dată, şi de două ori…“ (v. 14). După ce a vorbit prin profeţi, Dumnezeu a vorbit în Fiul. Câtă atenţie ar fi trebuit să acorde lumea acestui limbaj! (Evrei 1.1,2; 2.1). Şi totuşi în Iov 33.14 trebuie să se facă această tristă remarcă: „(omul) nu ia seama“. Ce mari sunt indiferenţa şi împietrirea inimii omului! Din acest motiv, aceeaşi epistolă avertizează solemn: „Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care… vorbeşte din ceruri“ (Evrei 12.25).

Printr‑un verdict concis, Elihu pune deoparte toate raţionamentele: „Dumnezeu este mai mare decât omul“ (v. 12) şi nu este obligat s㠄dea socoteal㓠oamenilor (v. 13).

NĂSCUT PENTRU A CREDE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

Formarea unui copil este atât o provocare, cât și o recompensă. Prin modelarea sistemului lui de convingeri, îi ajuți creierul în dezvoltare să stabilească căi neuronale permanente care îi vor ghida creșterea morală și spirituală.

Neurologii Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, autorii cărții Born to Believe („Născut pentru a crede”), subliniază importanța perioadei cuprinse între șapte și zece ani. În acest răstimp, un copil are cea mai mare disponibilitate și capacitate să prindă conceptul unui Dumnezeu pe care nu Îl poate vedea, simți sau auzi. Newberg și Waldman sugerează, de asemenea, că instrumentul nostru cel mai eficient pentru a pune semințele credinței în această etapă este povestirea, nu predicarea sau moralizarea.

Povestirile care încorporează principii divine, comportamente morale (curaj, credință, dragoste, compasiune și iertare) sunt ingrediente binevenite și ușor de digerat pentru construirea caracterului creștin.

Povestirea a fost modul prin care Dumnezeu i-a instruit pe israeliți să-i învețe pe copiii lor căile și Cuvântul Său – și așa au apărut istorisirile despre Adam și Eva, Noe, Daniel, Estera, Samson, Rut și David… iar mai târziu, în căminele creștine, cele despre nașterea, viața, lucrarea, minunile, învățătura, moartea și învierea lui Hristos au stârnit inimile, interesul și imaginația, transmițând principii durabile, care schimbă vieția!

Studiile arată că sistemele de convingeri ale adulților sunt puternic influențate de poveștile pe care le-au auzit în copilărie. Așadar, seamănă povestiri care vor deveni fundamentul caracterului lor și baza unei vieți de credință.

În calitate de părinte, tutore sau profesor, este datoria ta să le încurajezi și să le stimulezi creierul în dezvoltare către convingeri sănătoase, decizii bune și un stil de viață evlavios!

31 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.

Ioan 7.38

Să ținem bine minte că Duhul Sfânt este întotdeauna izvorul viu și permanent al slujirii. Doar El poate scoate la iveală, cu o prospețime și cu o plinătate divină, comorile Cuvântului lui Dumnezeu și doar El le poate aplica, cu o putere cerească, la nevoile prezente ale sufletului. Nu este vorba de a scoate la iveală noi adevăruri, ci de a prezenta Cuvântul însuși și de a‑l aplica la starea morală și spirituală a poporului lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata slujire. Cineva poate vorbi de o sută de ori din aceeași porțiune a Scripturii, acelorași oameni, și de fiecare dată Îl poate prezenta pe Hristos sufletelor cu prospețime spirituală. Pe de altă parte, altcineva își poate stoarce creierii pentru a găsi noi subiecte și noi metode de prezentare a subiectelor vechi și, în tot acest timp, să nu existe deloc Hristos și putere spirituală în slujirea lui.

Acest principiu este valabil deopotrivă pentru evangheliști, învățători și păstori. Un om poate fi chemat să predice evanghelia în același loc, vreme de mai mulți ani, și câteodată să se simtă împovărat de faptul că trebuie să se adreseze aceleiași audiențe, cu aceeași temă, an de an, lună de lună, săptămână de săptămână. Simte probabil nevoia de ceva nou, de ceva proaspăt, de ceva diversificat. Sau poate că dorește să‑și schimbe sfera de lucru, unde subiectele sale ar fi noi pentru cei care le vor asculta. Este de ajutor pentru un astfel de om să‑și aducă aminte că marea temă a unui evanghelist este Hristos, că puterea de a prezenta această temă este Duhul Sfânt și că acela căruia îi este prezentată tema este sărmanul păcătos pierdut. Știm cu toții că Hristos este întotdeauna nou, că puterea Duhului este întotdeauna proaspătă și că starea sufletului omului este mereu de un interes profund. Mai mult, este bine pentru evanghelist să‑și aducă aminte, de fiecare dată când se ridică pentru a predica, de faptul că cei cărora le predică sunt cu adevărat ignoranți cu privire la evanghelie; prin urmare, trebuie să predice ca și cum ar fi prima oară când ascultătorii lui aud mesajul și ca și cum ar fi prima oară când îl rostește. Aceasta, pentru că predicarea evangheliei, în semnificația divină a acestei expresii, nu înseamnă prezentarea searbădă a unei doctrine evanghelice, nici cuvinte formale rostite mereu și mereu, într‑o rutină obositoare, ci înseamnă de fapt prezentarea inimii lui Dumnezeu, a Persoanei și a lucrării lui Hristos, iar toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfânt, care scoate la iveală tot mai mult din comoara inepuizabilă a Sfintei Scripturi.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi, care odinioară erați departe, ați fost aduși aproape prin sângele lui Hristos.

Efeseni 2.13

Adam și Eva

Îi vedem pe Adam și pe Eva în zorii creației așezați într‑o grădină frumoasă, într‑o plăcută comuniune cu Dumnezeu. Însă totul se schimbă dintr‑odată: ei nu Îl ascultă pe Dumnezeu. Păcătuiesc! Aceasta aduce consecințe grave asupra întregii omeniri: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v‑au ascuns fața Lui“ (Isaia 59.2). Distanța dintre noi și Dumnezeu nu este una spațială, ci una lăuntrică, un gol ce pur și simplu nu poate fi umplut, un abis de netrecut. Nu mai putem fi prieteni cu Dumnezeu. Inima depozitează un arsenal de brutalitate și de stricăciune; nicio milă; doar plăcerea de a vedea suferința. La Golgota, întunericul este la maxim. Noaptea absoarbe cu totul lumina zilei. Natura însăși se îmbracă în doliu. Oriunde am deschide Biblia, vedem răutatea crescândă a omului și incapacitatea lui de a se salva.

Însă versetul de astăzi ne arată mărețul nostru privilegiu: ni s‑a deschis o cale prin care putem avea din nou comuniune cu Dumnezeu și putem trăi în pace alături de El! Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a‑Și jertfi viața. „Sângele lui Hristos“ ne‑a deschis accesul la Mântuitorul. Putem avea parte de iertarea păcatelor și putem deveni copii ai lui Dumnezeu, pentru că Domnul Isus a îndepărtat tot ce ne despărțea pe noi de Dumnezeu. Ce minunat să știm acum că nimeni și nimic nu ne poate depărta de dragostea Lui! În fiecare zi ne putem bucura și mai mult că Îl avem pe Dumnezeu aproape. Nu ne sensibilizează fața acoperită de spini a Celui care Se roagă nemijlocit pentru noi?

Citirea Bibliei: Ezra 9.5-15 · Proverbe 9.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 32:1-22

Elifaz, Bildad şi Ţofar şi‑au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamn㠄Dumnezeu Însuşi“. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).

Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s‑a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământeasc㓠s‑a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus“ urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14‑17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.

Elihu are simţul bunei‑cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.

Totuşi, aceste considerente nu‑l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu‑i poate trata cu blândeţe. El nici nu‑i va flata, nici nu‑i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).

CUM TE VEDE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8:1)

Odată ce am înțeles că dragostea lui Dumnezeu pentru noi se bazează pe ceea ce Hristos a făcut pentru noi, și nu pe ceea ce facem noi înșine, lupta s-a încheiat. Acum putem înceta cu străduința de a-L face să ne iubească și Îl putem sluji pe Dumnezeu – pentru că știm de-acum că El ne iubește și că nu trebuie să încercăm să-L impresionăm. Nu ne mai temem să fim respinși de El din cauza greșelilor noastre. Atunci când facem ceva greșit, tot ce trebuie să facem este să ne mărturisim Domnului, să ne pocăim, să primim iertarea lui Dumnezeu și să respingem învinovățirile lui Satan – pentru că am fost iertați!

Înțelegerea faptului că suntem iubiți și acceptați chiar dacă suntem imperfecți este o mare ușurare! A-L sluji pe Dumnezeu din dorință și nu din obligație ne aduce o eliberare incredibilă! În momentul în care ne punem încrederea în Hristos, Dumnezeu ne vede ca fiind neprihăniți din acel moment. El nu ne acceptă datorită performanțelor noastre, ci datorită relației noastre cu El prin Hristos. Și trebuie să ne decidem să credem acest lucru și să ne bazăm pe el.

Un pastor scria: „Devenim ceea ce credem că suntem; prin urmare, pe măsură ce acceptăm că suntem împăcați cu Dumnezeu, comportamentul nostru se va îmbunătăți. Vom face lucrurile corect și cu mai puțin efort. Indiferent de ce ți-au spus alții că nu ești, Dumnezeu Se bucură să-ți spună în Cuvântul Său cine și cum ești tu în El – iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat.”

Așadar, fă-ți timp și repetă aceste nouă adjective cu voce tare: „Sunt iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat!” Așa te vede Dumnezeu și așa trebuie să începi să te vezi și tu!

30 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei au pregătit darul pentru venirea lui Iosif la amiază, căci auziseră că vor mânca pâine acolo.

Geneza 43.25

Frații lui Iosif au acționat potrivit planului tocmit de tatăl lor, însă aceasta nu a făcut altceva decât să arate completa inutilitate a celor puse la cale de Iacov. Au luat darul, argint dublu, pe Beniamin și au plecat; au coborât în Egipt și au stat înaintea lui Iosif. Acesta însă nu acordă nici cea mai mică atenție darurilor lor, nu se atinge de banii lor și nu‑l acceptă pe Beniamin ca preț de răscumpărare. Iosif ignoră în întregime planul lor și lucrează doar potrivit inimii lui. La început, el spune: „Du pe acești oameni în casă, […] pentru că oamenii aceștia vor mânca la amiază cu mine“.

Oare nu este aceasta o anticipare a mesajului și mai măreț pe care Dumnezeu îl trimite către toți păcătoșii: „Veniți, toate sunt gata“? Hotărârile lui Iosif depășesc în măreție planurile mărunte ale fraților săi. Intenția lor a fost să tocmească o binecuvântare de la Iosif; planul lui a fost să le ofere o binecuvântare de care ei să se bucure cu Iosif, în compania lui și în casa lui. Planul lor era să cumpere grâu, pentru a‑și pregăti o masă între ei; planul lui era să le ofere un ospăț la care să se poată bucura cu el. „Acești oameni“, spune el, „vor cina cu mine“.

Și noi, asemenea fraților lui Iosif, suntem la fel de înceți în a ne însuși gândurile pe care Dumnezeu le are cu privire la binecuvântarea noastră. Noi ne‑am mulțumi să obținem binecuvântarea iertării păcatelor și salvarea de la iad. Însă cât de înalte sunt gândurile lui Dumnezeu! Dorința Lui este să ne aibă cu Sine la ospățul Său, în casa pe care ne‑a pregătit‑o. Fiul risipitor, presat de lipsuri să se întoarcă în casa tatălui, dar și de acele firave simțăminte ale harului, spera să obțină minimul necesar pentru nevoile lui și, dacă ar fi fost posibil, un loc de slujitor în casa tatălui. Însă locul de slujitor nu se potrivea inimii tatălui. Fiul risipitor trebuia adus în casa tatălui în poziția de fiu al tatălui, pentru ca acolo să se ospăteze și să fie fericit împreună cu tatăl său.

Dumnezeu le oferă oamenilor evanghelia, pentru a face posibil ca o mare ceată de păcătoși răscumpărați să fie în prezența Sa „sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste“.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar când s‑a hotărât ca noi să plecăm cu corabia spre Italia, pe Pavel și pe alți întemnițați i‑au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta.

Fapte 27.1

Centurionul Iulius

Pavel era prizonier. Acum nu își mai putea programa singur călătoriile. Alții hotărau pentru el cum și când să se deplaseze. Pentru apostol sosise vremea să fie trimis în Italia. În timpul acestei călătorii se afla sub supravegherea centurionului roman Iulius. Din punct de vedere omenesc, de bunăvoința lui depindea cât de greu aveau să apese lanțurile pe trupul lui Pavel. Și noi avem parte de situații în care suntem lipsiți de libertatea de a decide singuri cu privire la ce urmează să facem. De pildă, la muncă sau în serviciul militar, superiorii hotărăsc cum trebuie să se desfășoare activitatea. Dacă ei sunt nedrepți sau aspri, ne confruntăm cu dificultăți; dacă se comportă cu bunăvoință, atunci totul ne este mai ușor.

În călătoria spre Roma, corabia ancorează în Sidon. În mila Sa, Dumnezeu S‑a îngrijit ca acest centurion să îi permită apostolului întemnițat să își viziteze prietenii: „Iulius se purta îngăduitor cu Pavel și i‑a dat voie să meargă la prietenii săi și să primească îngrijire“ (Fapte 27.3). Iulius nu era obligat să facă aceasta, însă a arătat îngăduință față de Pavel. Uneori avem și noi superiori care ne tratează frumos și care ne despovărează de anumite dificultăți, deși nu sunt obligați să o facă. Îi mulțumim oare lui Dumnezeu pentru o astfel de purtare îngăduitoare? El Se află în spatele tuturor circumstanțelor și harul Său este la lucru. Ce plăcut este pentru inima Lui să audă cum schimbăm rugăciunea „Doamne, păzește‑mă de șeful meu“, în mijlocirea „Doamne, ai milă de șeful meu“!

Citirea Bibliei: Ezra 8.31-9.4 · Proverbe 8.22-36

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 31:1-12; 29-40

În cap. 29, Iov desfăşurase pe larg binele pe care‑l făcea; aici expune în amănunt răul pe care nu‑l făcea: s‑a ferit şi de imoralitate (v. 1‑12), şi de nedreptate (v. 13‑15), şi de egoism (v. 15‑23) şi de idolatrie (v. 24‑28). Într‑un fel sau în altul, el se laudă, uitând că numai Dumnezeu ne dă putere să facem binele şi tot El ne păzeşte şi să nu facem răul.

Bineînţeles că, dacă ar exista vreun om care să aibă dreptul să se sprijine pe lucrările lui, acela ar fi, mai mult ca sigur, Iov. Pavel a scris aceleaşi lucruri despre sine în Filipeni 3.4. Dar a adăugat: „cele care îmi erau câştig le‑am socotit pierdere, datorită lui Hristos…“ (Filipeni 3.7). Avantajele sale naturale de bun israelit, dreptatea sa anterioară de fariseu conştiincios, pe toate acestea el le consideră de atunci gunoaie. De altfel, Dumnezeu nu a mai fost nevoit să i le îndepărteze, precum lui Iov; prin har, Pavel pusese deja deoparte tot ce nu era Hristos.

Să remarcăm numeroasele provocări din text, rămase fără răspuns; ele par să implice toate gândurile bune pe care le avea Iov despre sine şi despre lucrările lui din trecut.

La încheierea acestei expuneri a tuturor meritelor sale, Iov îşi pune solemn semnătura şi Îl provoacă sfidător pe Dumnezeu să‑i răspundă (v. 35).

CAPCANA GÂNDURILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

Când citim aceste cuvinte: „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu , și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”, tindem să credem că este vorba despre înrobirea gândurilor păcătoase și scoaterea lor din mintea noastră. Și așa și este!

Dar este vorba și despre luarea în captivitate a gândurilor creative și păstrarea lor în mintea noastră. Acest verset se referă și la modul de administrare a fiecărui cuvânt, fiecărui gând, fiecărei impresii și-a fiecărei revelații inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Un pastor a scris: „Cuvântul aramaic pentru „rugăciune” înseamnă „a pune o capcană”. Ne gândim adesea la rugăciune ca la nimic altceva decât cuvinte adresate lui Dumnezeu… dar poate că este mai mult decât atât!

Rugăciunea este și momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin vise, dorințe, îndemnuri, impresii și idei. Rugăciunea este mecanismul prin care voia lui Dumnezeu este revelată și captată. Iar abilitatea noastră de a ne ruga este cea care va determina, în cele din urmă, potențialul creativ.

O modalitate de a pune capcane ale rugăciunii este prin ținerea unui jurnal de rugăciune. Jurnalul este una dintre cele mai neglijate și subapreciate discipline spirituale în cultura noastră de tip multitasking.” Tu ai un jurnal? Jurnalul surprinde călătoria vieții tale. Îți arată cât de departe ai ajuns și cât de departe mai ai de mers. Îți amintește de harul lui Dumnezeu atunci când te-ai poticnit și de credincioșia Sa care te-a adus înapoi pe drumul cel bun după ce o luaseși pe cel greșit. Atunci când „pui o capcană” prinzi fiecare experiență și storci din ea înțelepciunea pentru a fi mai bun și mai puternic. Trebuie să „scrii prorocia” (Habacuc 2:2).

Unii dintre noi fac acest lucru digital, iar alții cu creion și hârtie… Ceea ce contează este să ții evidența a ceea ce face Dumnezeu în mintea ta, în inima ta și în viața ta!

28 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, după cum într‑un trup avem multe mădulare, iar mădularele n‑au toate aceeași funcție, așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora.

Romani 12.4,5

Trupul omenesc este o capodoperă uimitoare a lui Dumnezeu, o lucrare atât de perfectă în detaliile ei, încât psalmistul exclamă: „Te voi lăuda că m‑ai făcut într‑un mod uimitor și admirabil“ (Psalmul 139.14). El este un exemplu minunat cu privire la diversitatea în unitate, deoarece cuprinde mădulare cu totul diferite în caracter și funcție, însă toate lucrând împreună într‑o armonie perfectă. Unele dintre funcții sunt involuntare, fiindcă așa a hotărât Dumnezeu în trup, în timp ce alte funcții sunt voluntare, fiind direcționate de gândire.

Dumnezeu dorește prin toate acestea să ne conștientizeze cu privire la valoarea unității Trupului lui Hristos, care este Adunarea. Această unitate îi cuprinde pe toți copiii lui Dumnezeu aflați pe fața pământului. Nu există mai multe trupuri, ci doar unul singur. Fiecare credincios își are locul în acest unic Trup, fiind mădular din el. Aceasta este singura calitate de membru recunoscută de Dumnezeu. Prin urmare, fiecăruia dintre noi ni s‑a dat abilitatea de a face lucrarea potrivită locului pe care îl avem în Trup. Mâna nu poate lua locul ochiului, nici piciorul pe cel al mâinii. Poate că ne numărăm printre mădularele mici, ascunse, însă trebuie să știm că mădularele nevăzute sunt la fel de importante ca cele văzute. Dorința noastră trebuie să țintească prosperitatea întregului Trup, folosind pentru a atinge aceasta tot ceea ce am primit de la Dumnezeu.

Toată hrana, înviorarea și călăuzirea vin de la Capul Trupului. Cu toții deci depindem de Capul nostru binecuvântat din cer, de Domnul Isus, care ne oferă tot ceea ce ne face capabili să ne împlinim lucrarea pe care El ne‑a dat‑o. Supunându‑ne Lui, vom fi întotdeauna gata să lucrăm pentru ceilalți și în unitate cu ei.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lăudați pe Domnul, pentru că este bine! Cântați psalmi Dumnezeului nostru, pentru că este plăcut: se cuvine laudă.

Psalmul 147.1

Începe ziua cu laudă

Fetița mergea veselă la școală în fiecare zi. Învățătoarea a observat acest lucru. Odată a întrebat‑o cum de este atât de fericită în fiecare dimineață. Fata a răspuns: „Mama îmi cântă înainte de școală“. Într‑adevăr, mama îi cânta în timp ce pregătea micul dejun. La ședința cu părinții, învățătoarea a întrebat‑o pe mamă despre acest lucru. Ea atunci i‑a mărturisit:

„Obișnuiam să fiu într‑o dispoziție proastă dimineața. Am observat că acest obicei mi‑a afectat întreaga familie. Începeam fiecare zi cu cicăleli și cu mustrări. Așa că am adus acest obicei rău înaintea lui Dumnezeu. L‑am rugat să mă ajute să‑l depășesc. Dar tot mă mai simțeam iritabilă și vulnerabilă dimineața. Apoi am decis să încep ziua cântându‑I laudă lui Dumnezeu. Încet‑încet am simțit că obiceiul meu prost dispare. Nu numai că am cântat cu glasul meu cuvinte de mulțumire, ci chiar am simțit mulțumirea în inimă. Diminețile din familia noastră s‑au schimbat total“.

Este o mângâiere pentru noi să știm că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea. Dacă‑L rugăm să ne corecteze vreun obicei rău sau să ne îndepărteze grijile, El poate s‑o facă. Nu este lucru pe care El să nu‑l poată face. El poate totul! Să urmărim însă în primul rând nu împlinirea rugăciunii, ci ca inima noastră să fie în acord cu voia Lui. Nu vrem oare să‑L lăudăm pe Domnul în fiecare dimineață din adâncul inimii și să‑L onorăm prin purtarea noastră? Acest lucru ne va face fericiți și cu siguranță nu va fi fără efect asupra celor din jur. Să‑I mulțumim Domnului pentru bunătatea Lui!

Citirea Bibliei: Ezra 7.19-28 · Proverbe 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 29:1-25

La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).

Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit“ în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit“ sau „în lipsuri“, pe cât era „în belşug“ (Filipeni 4.11,12). În plus, am putut remarca cum „eu“, „mă“, „îmi“ vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta Îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şi‑o va mărturisi.

FOLOSEȘTE-ȚI IMAGINAȚIA! | Fundația S.E.E.R. România

„A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… să fie slava…” (Efeseni 3:20)

Lipsa credinței nu este un eșec al logicii, ci este un eșec al imaginației. Lipsa de credință este incapacitatea sau reticența de a avea gânduri despre un Dumnezeu care este capabil să facă „prin puterea care lucrează în noi, nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efes. 3:20)

Ai înțeles ideea? Dumnezeu vrea să dea putere imaginației tale! Un pastor scria: „Dacă vrem să avem un impact etern asupra culturii noastre, nu putem doar s-o criticăm sau s-o copiem. Trebuie s-o creăm! Dacă vrem să ajungem la generația noastră cu Evanghelia, nu putem apela doar la logică. Trebuie să le captăm imaginația!

C.S. Lewis este un mare exemplu pentru ambele. Cunoști vreo persoană mai logică decât Lewis? Scrierile sale teologice, de la „Creștinismul redus la esențe” la „Problema durerii” sunt cât se poate de logice. Dar Lewis a combinat logica emisferei stângi a creierului cu creativitatea emisferei drepte a creierului. „Cronicile din Narnia” continuă să capteze imaginația noilor generații. Biserica ar trebui să fie cel mai creativ loc de pe planetă. Și există cu siguranță rezervoare de ingeniozitate și imaginație, dar noi nu exploatăm nici pe departe potențialul nostru creativ!”

Oare de ce? Poate că acest lucru se datorează faptului că avem o definiție falsă a credincioșiei. Credincioșia nu înseamnă să faci lucrurile așa cum au fost întotdeauna făcute. Nu înseamnă a păstra status quo-ul. Sigur, nu trebuie niciodată să diluăm Evanghelia sau să promovăm compromisul biblic pentru relevanță culturală.

Ca atare, mesajul nostru nu trebuie să se schimbe niciodată, dar metodele noastre trebuie să se schimbe – dacă vrem să strângem recolta finală înainte de întoarcerea Domnului secerișului!

26 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În strâmtorarea mea L‑am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu, și din templul Său El a auzit glasul meu și strigătul meu a ajuns la urechile Sale.

2 Samuel 22.7

Istoria poporului Israel este dată pentru învățătura noastră. Citind diferitele întâmplări din Vechiul Testament, vedem cât de mult își găsesc ele aplicație la experiențele din viața noastră. Și noi, creștinii, avem momente mai bune și momente mai puțin bune în viață, la fel cum a fost cu poporul Israel.

Pentru a intra în țara promisă, Dumnezeu le‑a dat israeliților un conducător în persoana lui Iosua, care a fost o imagine a lui Hristos. În timpul în care Iosua a fost printre ei, israeliții I‑au slujit Domnului. Această stare bună s‑a extins cu o generație, fiindcă existau încă bătrânii care fuseseră în jurul lui Iosua și care erau martori oculari ai lucrărilor lui Dumnezeu (Iosua 2.7).

Apoi „toată generația aceea de asemenea a fost adăugată la părinții săi. Și s‑a ridicat după ei o altă generație, care nu‑L cunoștea pe Domnul, nici lucrările pe care le făcuse El pentru Israel. Și fiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului și au slujit baalilor“ (Judecători 2.10,11).

De șapte ori citim în cartea Judecători că fiii lui Israel au făcut ce era rău în ochii Domnului. Atunci El i‑a dat în mâinile vrăjmașilor lor, dar nu pentru a Se răzbuna, ci pentru a‑i aduce la pocăință și pentru a‑i întoarce la Sine. Ei, aflați la ananghie, strigau la Domnul, iar El îi asculta. Partea minunată a acestor relatări este văzută în felul în care răspundea Dumnezeu. El Își demonstra bunătatea nemărginită și nu‑i abandona.

Poate că și noi ne aflăm în împrejurări dificile, din cauza deciziilor nepotrivite pe care le‑am luat, însă Dumnezeu dorește să strigăm la El. Nu contează cât de mult am rătăcit, El vrea să ne primească înapoi. „Eu spuneam în neliniștea mea: «Sunt secerat dinaintea ochilor Tăi!». Totuși, Tu ai auzit glasul cererilor mele când am strigat către Tine“ (Psalmul 31.22).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S‑a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Sultanul miliardar

Cu o avere personală estimată la douăzeci de miliarde de dolari, sultanul Hassanal Bolkiah este considerat al doilea cel mai bogat monarh. El este conducătorul statului Brunei, de pe insula Borneo, și locuiește în cel mai mare palat de pe pământ, având o mie opt sute de camere și o suprafață totală locuibilă de două sute de mii de metri pătrați. Sultanul deține de asemenea numeroase proprietăți în lume, unele dintre ele în Anglia. Odată a cumpărat o casă în Surrey, fără să o vadă dinainte. La prima sa călătorie către această proprietate, aflat în mașina sa, el mergea în urma altei mașini care trebuia să‑l ducă la destinație. Sultanul însă a pierdut contactul cu mașina din fața lui și a mers fără să știe pe unde să o ia vreme de două ore și jumătate. A ajuns astfel la concluzia că a deține o casă care era atât de greu de găsit nu merita, de aceea a vândut‑o fără să stea pe gânduri.

O bogăție complet diferită și infinită era la dispoziția Fiului lui Dumnezeu, în gloria cerească. Iar El n‑a procedat așa cum fac cei bogați din această lume, ci S‑a făcut sărac de bunăvoie, pentru a ne putea mântui pe noi din sărăcia și pierzarea spirituală. A luat asupra Lui sărăcia extremă atunci când a devenit Om și a murit pe cruce pentru noi. Doar dragostea nețărmurită și harul infinit puteau fi motivele pentru acest lucru. Fiul lui Dumnezeu dorește să împărtășească bogățiile Sale cu noi. Jertfa Lui ispășitoare este temelia pentru aceasta. Acum este timpul când oricine poate apuca această bogăție prin întoarcerea la Dumnezeu. Nimeni n‑a regretat vreodată un asemenea pas.

Citirea Bibliei: Ezra 6.13-22 · Proverbe 6.20-35

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 27:1-23

Nu mai puţin de şase capitole îi sunt necesare lui Iov pentru a‑şi dovedi propria dreptate. Sunt multe, dar, în acelaşi timp, insuficiente! Dacă ar fi avut o sută, tot nu i‑ar fi fost suficiente, de vreme ce nimic din ce vine de la om nu poate avea greutate în balanţa justiţiei divine. Privită din altă perspectivă, îndreptăţirea este lucru înfăptuit în întregime şi dincolo de propriile sale eforturi.

Observăm că actul îndreptăţirii de sine îl conduce implicit pe Iov la a‑L acuza pe acest Dumnezeu care l‑a lovit pe nedrept (comp. cu cap. 40.8). Mai mult, el îşi permite să‑I facă reproşuri pe faţă Celui Atotputernic care „i‑a înlăturat dreptul“ şi care îl chinuia fără motiv (v. 2).

Această atitudine dezvăluie mândrie. „Ţin cu tărie la dreptatea mea… – spune Iov – inima mea nu‑mi reproşează niciuna din zilele mele“ (v. 6). Dar ce răspunde Cuvântul lui Dumnezeu? „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi“ (1 Ioan 1.8). De altfel, dacă propria noastră inimă nu ne mustră cu nimic, aceasta nu înseamnă că suntem fără păcat. Dumnezeu este mult mai sensibil în perceperea răului decât sunt conştiinţele noastre (1 Corinteni 4.4). În penumbră, hainele noastre ne pot părea curate, în timp ce în plin soare (cel al luminii lui Dumnezeu) iese la iveală şi cea mai mică pată (Proverbe 4.18).

ÎL IUBEȘTI PE DOMNUL? | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu…?” (Ioan 21:15)

Pastorul Reimar Schultze, supraviețuitor al Holocaustului, spunea: „Cu cât suntem mai conștiincioși, cu atât mai mult ne ducem la culcare cu sentimentul că am ratat din nou evazivul 100%. Mulți sfinți prețioși cad în această capcană, pierzând bucuria Domnului și pacea care întrece orice pricepere. Cu toții cunoaștem mărturiile câtorva dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu. Mulți dintre ei, au ajuns – ca noi – în mocirla autoînvinovățirii!” Moise s-a simțit total nevrednic și incapabil să elibereze Israelul din Egipt.

Tu, cum te simți? De câte ori te-a chemat Dumnezeu să faci ceva și n-ai spus și tu la fel: „Cine sunt eu, ca să mă duc…?” (Exodul 3:11) Crezi că știi mai multe decât Cel care te-a chemat?

David ne spune de-a lungul psalmilor că Dumnezeu este atotputernic și omniprezent; că El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Apoi tot David vine și spune: „Sunt vierme, nu om…” (Psalmul 22:6) și „Sunt uitat de inimi ca un mort” (Psalmul 31:12)…

Ilie era atât de deprimat încât a strigat: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” (1 Împărați 19:4)

Iov a blestemat ziua în care s-a născut, dar Biblia îl numește un om „fără prihană şi curat la suflet”, care Îl respecta pe Dumnezeu (Iov 1:1)…

Fiecare avem asemenea stări sufletești, pe culme sau în vale, nu-i așa?! Pastorul Schultze continuă: „Măsurarea valorii noastre în fața lui Dumnezeu în funcție de performanțele noastre va continua să ne amenințe până la sfârșitul veacurilor. Refuz categoric să mă culc trecând totul printr-o grilă de verificare a modului în care m-am descurcat. Prefer să-mi pun întrebarea pe care Isus i-a pus-o lui Petru: „Îl iubesc pe Domnul cu toată inima, sufletul, mintea și puterea mea?”

Acesta este singurul test pe care vreau să mi-l dau la sfârșitul zilei. Este cel care contează cel mai mult!” Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Mă iubești tu… pe Mine?!”

25 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Când venim înaintea lui Dumnezeu cu o jertfă pentru păcat, El știe că avem tendința să uităm ce a făcut Domnul Isus pentru noi, deoarece ne preocupăm cu păcatele noastre. Acest pericol este unul real. Nu am trăit cu toții experiența aceasta, mai ales în prima perioadă de după întoarcerea la Dumnezeu, deși știam că păcatele ne fuseseră iertate? Cât de dezamăgiți am fost deseori de noi înșine, căci am văzut așa de multe greșeli! Ne‑am gândit, probabil, că am păcătuit chiar mai mult decât înainte. Nu, nu am păcătuit mai mult decât înainte, numai că acum recunoaștem păcatul, iar înainte nu‑l recunoșteam! Nu ne‑am întrebat și noi cu nedumerire: «Sunt cu adevărat credincios? Mă poate primi Dumnezeu așa? Imposibil ca cineva care s‑a întors la Dumnezeu să se poarte astfel!»? Însă Dumnezeu spune: «Adu jertfa pentru păcat, astfel ca, prin aceasta, să vezi cât de îngrozitor este ceea ce tocmai ai făcut, încât Domnul Isus a trebuit să sufere. Însă adu jertfa pentru păcat în locul unde era sacrificată arderea‑de‑tot, ca să vezi, în același timp, că Domnul Isus a înfăptuit lucrarea într‑un mod așa de minunat, încât nu numai că acest păcat a fost șters dinaintea dreptului Dumnezeu, ci și că El M‑a slăvit nespus de mult».

Aceasta înseamnă, în imaginea jertfei pentru vină, că El a plătit pe deplin vina noastră și a adăugat, pe deasupra, a cincea parte, așa încât Dumnezeu este mai mult decât satisfăcut. Ce realitate minunată! Noi venim cu inimile adânc lovite și conștienți de ceea ce am făcut și de cât de răi suntem din fire; apoi Dumnezeu spune: «Privește la Domnul Isus ca Ardere‑de‑tot. El a făcut mult mai mult decât să pună totul în ordine, căci El a plătit și a cincea parte». Atunci, cu toată smerenia și cu toată pocăința, dar și cu tristețe cu privire la ceea ce noi am făcut și suntem, va fi totuși bucurie în inima noastră că El le‑a făcut pe toate bine.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci i‑a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu veți crede“.

Ioan 4.48

„Du‑te! Fiul tău trăiește“

Domnul Isus Hristos a făcut minuni oriunde a fost primit. Când Se afla în Galileea, un om al cărui fiu era pe moarte a călătorit aproximativ 30 de kilometri și a venit la Isus, pentru că spera să găsească ajutor la El. Domnul însă l‑a pus la încercare: „Dacă [voi, oamenii,] nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu veți crede“. De ce oare i‑a spus acestea? Nu vedea El dificultatea în care se afla acest tată? Cu siguranță o știa, dar intenția Lui era ca acest părinte să‑și bazeze credința nu pe minuni, ci pe Cuvântul Lui!

În necazul său, tatăl și‑a repetat cererea: „Doamne, coboară înainte ca fiul meu să moară“. Atunci Isus i‑a răspuns: „Du‑te! Fiul tău trăiește“. Tatăl a pornit imediat spre casă, crezând deplin ceea ce i‑a spus Mântuitorul. A doua zi, slujitorii lui l‑au întâmpinat exact cu aceste cuvinte: „Fiul tău trăiește“. El se făcuse sănătos cu o zi înainte, chiar când Isus îi spusese: „Du‑te! Fiul tău trăiește“. Prin ascultarea credinței tatălui, fiul s‑a făcut sănătos. Ulterior, el și familia lui au crezut în Domnul Isus.

Isus Și‑a dezvăluit slava Sa de Domn al Vechiului Testament: „Eu sunt Domnul care vă vindecă“ (Exod 15.26). Și astăzi El eliberează pe oricine crede în Cuvântul Său. Credința pune inimile noastre în contact direct cu bogățiile nelimitate ale lui Dumnezeu. El face tot ce a promis și isprăvește tot ce a început. Acestui Mântuitor Îi putem spune lucruri pe care nu le putem împărtăși cu nimeni. Bucuria Lui este să ne încurajeze ori de câte ori avem nevoie. Să ne adăpăm din izvoarele Sale inepuizabile! Ce mare victorie trăiește acest tată după o așa mare încercare!

Citirea Bibliei: Ezra 6.1-12 · Proverbe 6.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 25:1-6; 26:1-14

Bildad înseamnă Ťfiu al contestaţiei (al contrazicerii)ť. Este un nume pe care, în adevăr, şi‑l merită! Dar ce recomandă Cuvântul? „Un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, capabil să‑i înveţe, răbdător, corectându‑i cu blândeţe pe cei care se împotrivesc… “ (2 Timotei 2.24,25). Niciunul dintre cei trei prieteni nu a manifestat asemenea trăsături de caracter. Ei ştiau să pună întrebări, dar erau incapabili să dea răspunsuri; puteau răni, dar nu vindeca; dărâma, dar nu zidi.

După o scurtă cuvântare a lui Bildad, ei trec definitiv la tăcere. Nici cele mai crude cuvinte n‑au reuşit să‑l convingă pe Iov de existenţa păcatului în el. Cu cât i‑au adus mai multe acuzaţii, cu atât mai mult a simţit nevoia să se justifice. Numai Duhul Sfânt poate produce această convingere cu privire la păcat. A făcut El aceasta şi în conştiinţa voastră?

Nici inima lui Iov n‑a fost mai mult atinsă de vreun cuvânt de adevărată mângâiere. Ne gândim la acea exclamaţie a celui mai lovit dintre toţi: „Am aşteptat compătimire, … dar degeaba, … şi mângâietori, dar n‑am găsit niciunul“ (Psalmul 69.20).

Departe de a‑l linişti pe Iov sau de a‑l ajuta cu un sfat înţelept (26.2,3), cuvintele prietenilor săi l‑au condus la exasperare. Şi acum Iov se lansează într‑un lung şi dezolant monolog.

SĂ ȘTII CÂND SĂ RENUNȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Perseverența, determinarea, dedicarea și recunoașterea „momentului potrivit” sunt toate calități lăudabile, fie că este vorba de a-ți face timp pentru a te ruga și a citi în fiecare zi, fie de a lua cina cu familia sau a găsi un loc de muncă mai bun, fie că te-ai hotărât să scapi de câteva kilograme acumulate în timp etc. Dar este la fel de important să recunoaștem „momentul potrivit” pentru a renunța la urgența generată de noi înșine și la lucrurile care ne împiedică să trăim „viața din belșug” (Ioan 10:10). Biblia ne spune să „dăm la o parte orice piedică…” (Evrei 12:1) Nu prea știi cum să începi?

Un profesor oferea următoarea sugestie: „Du-te la magazinul de bricolaj și cumpără o piatră plată de terasă care să încapă în servietă sau în poșetă. Apoi ia un marker și scrie pe piatră toate temerile și premisele care te împiedică să te bucuri de viață. Ia-o cu tine oriunde mergi… când mănânci, lucrezi, te uiți la televizor, faci duș, dormi… Îi simți apăsarea? E greu să faci ceva atunci când mușchii tăi lucrează peste program, cărând toată această greutate suplimentară. La sfârșitul celei de-a doua zile (dacă reziști atât de mult!), ia piatra, revizuiește lista și ia decizia conștientă de a renunța la grijile și poverile care îți secătuiesc energia. Apoi ieși afară și așază piatra lângă ușa de la intrare. Vezi cât de lejer te simți? Cât de ușor îți este acum să faci lucrurile? Înainte de a pleca de acasă în fiecare zi, uită-te o clipă la piatra ta… apoi întoarce-te și pleacă liniștit!”

Asta înseamnă „să-ți încredințezi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini” (Psalmul 55:22) Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

24 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine însetează să vină; și oricine vrea, să ia apa vieții fără plată.

Apocalipsa 22.17

Niciun om n‑are vreo scuză. Dumnezeu le va spune tuturor celor care au respins evanghelia Sa: „Eu am vrut, […] dar voi n‑ați vrut“ (Matei 23.37). În Scriptură nu există predestinare la pierzare. Dumnezeu n‑a hotărât mai dinainte ca vreo făptură a Lui să meargă în pierzare. Focul cel veșnic este pregătit pentru diavol și pentru îngerii lui (Matei 25.41). Oamenii se grăbesc însă într‑acolo. „Vasele mâniei“ sunt pregătite pentru pierzare nu de către Dumnezeu, ci de către ele însele (Romani 9.22). Toți cei care vor merge în cer Îi vor mulțumi lui Dumnezeu pentru aceasta. Toți cei care vor fi în iad se vor acuza pe ei înșiși pentru aceasta.

Mai mult, trebuie să ne amintim că păcătosul nu are nimic de‑a face cu planurile eterne ale lui Dumnezeu. Ce poate el cunoaște despre ele? Nimic! El are însă de‑a face cu dragostea manifestată a lui Dumnezeu, cu îndurarea Lui vestită și cu vestea bună a harului. Suntem încredințați că, atâta vreme cât vor răsuna cuvintele glorioase: „Oricine vrea, să vină și să ia apa vieții fără plată“, este imposibil ca vreun om să poată spune: «Am vrut să fiu mântuit, dar n‑am putut; am tânjit după apa vieții, dar n‑am putut ajunge la ea; fântâna a fost prea adâncă și n‑am avut cu ce să scot această apă». Astfel de cuvinte nu vor fi niciodată îndreptățite; astfel de obiecții nu‑și vor avea locul pe buzele celor pierduți. Când oamenii vor trece în veșnicie, vor vedea cât se poate de clar ceea ce acum pare obscur și încurcat, anume perfecta compatibilitate dintre harul suveran al lui Dumnezeu și punerea la dispoziție a mântuirii către toți oamenii; perfecta compatibilitate între suveranitatea divină și responsabilitatea omului. Avem nădejdea că cel credincios vede această compatibilitate încă de pe acum.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.

Isaia 45.22

Fermierul Andrew Dunn

La începutul Epocii Victoriene (1837‑1901), în Irlanda trăia un fermier pe nume Andrew Dunn. Acesta căuta cu sinceritate pacea cu Dumnezeu. Preotul din comunitate nu‑i putea da răspunsuri satisfăcătoare la întrebările pe care le avea. Dar Andrew a primit cadou Noul Testament. Curios, a început să‑l citească. Când a ajuns la pasajul din Luca 15, în care fiul rătăcitor spunea: „Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău“, Andrew a luat ca pentru sine acest pasaj, s‑a prăbușit în genunchi și a strigat cu lacrimi către Dumnezeu, cerând iertare. Când și‑a terminat rugăciunea, privirea i‑a căzut asupra următoarelor cuvinte: „Dar, pe când era el încă departe, tatăl său l‑a văzut, i s‑a făcut milă, a alergat, a căzut pe gâtul lui și l‑a sărutat mult“ (Luca 15.20). Faptul că Dumnezeu Tatăl îi așteaptă pe oameni și chiar Se grăbește să le iasă în întâmpinare l‑a impresionat profund pe Andrew. El s‑a încredințat milei lui Dumnezeu și, chiar în acele momente, a cunoscut pacea căutată atâta timp. Evanghelia s‑a răspândit rapid în jurul său, începând cu propria familie. Un vecin bătăuș, care voia să‑l atace pe Andrew, i‑a devenit cel mai bun prieten și frate în credință. Alte douăsprezece familii au găsit credința în Domnul Isus. Această întâmplare adevărată ne arată puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a schimba viața oamenilor. El are aceeași putere și astăzi.

„Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat“ (1 Ioan 1.7).

Citirea Bibliei: Ezra 5.6-17 · Proverbe 6.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 23:1-17

Iov este deja la cea de‑a opta cuvântare a sa, iar prăpastia care‑l desparte de tovarăşii lui se lărgeşte mereu. Aceşti însoţitori ai lui Iov, ca multe persoane astăzi, vedeau în Dumnezeu un Creator suveran, prea mare pentru a binevoi să consimtă să Se ocupe în amănunt de problemele lor sau pentru a ţine cont de sentimentele lor (22.2,3,12). Iov are mai multă cunoştinţă. Ştie că Dumnezeu Se interesează de el – chiar mai mult decât şi‑ar fi dorit (7.19) – dar Îl consideră inaccesibil. „Oh, dacă aş şti unde să‑L găsesc!“, strigă el.

Cunoaştem noi, fiecare în parte, unde Îl putem găsi pe Dumnezeu? El S‑a apropiat de noi prin Isus (în Persoana lui Isus), astfel că, la rândul nostru, putem să ne apropiem de El cu libertate, prin rugăciune, şi să avem acces la locul unde Hristos S‑a aşezat (sau: este aşezat – Evrei 8.1): la dreapta lui Dumnezeu (v. 3; Evrei 4.16).

Versetul 10 dă la iveală gândul lui Iov cu privire la scopul încercării sale: „voi ieşi curat ca aurul“. Chiar dacă nu era încă conştient de prezenţa harului lucrând spre binele lui, patriarhul nostru este de acord cu apostolul Petru. „Sunteţi întristaţi – scrie acesta – pentru puţin, dacă trebuie, … pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi încercat prin foc, să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos“ (1 Petru 1.6‑7).

NU TE LĂSA ZDROBIT, RIDICĂ-TE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

Astăzi vom încerca să vă oferim încă două sfaturi despre cum să-ți revii când ești zdrobit:

1) În loc să te plângi de ceea ce nu poți schimba, schimbă ceea ce poți. Când nu poți schimba situația, îți poți schimba atitudinea față de ea. Cum faci asta? Prin reprogramarea minții tale prin Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia spune: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4-5)

2) În loc să te plângi de durerea ta, învață din ea. La apogeul carierei sale, când fotografa Linda Joy Montgomery a aflat că va orbi, o voce interioară i-a șoptit: „Acesta nu este sfârșitul, ci începutul!” Ea a început să scrie poezii, și-a descoperit vocația de vorbitoare motivațională și a creat True Vision Institute, care îi învață pe copii cum să-și folosească resursele interioare. Găsirea unui scop în durerea ta nu este o idee nouă. Supraviețuitorii unor boli incurabile, ai dezastrelor naturale ori ai Holocaustului, precum și părinții unor copii bolnavi cronic demonstrează în mod continuu cum cei victorioși reușesc să vadă partea bună a lucrurilor reinventându-se.

Înfruntarea provocărilor te ajută să-ți dezvolți o atitudine care spune: „Am fost acolo, am făcut asta, și voi supraviețui!” Starul baschetului Michael Jordan spunea: „Am ratat peste 9.000 de aruncări în carieră, am pierdut peste 300 de meciuri, de 26 de ori mi s-a încredințat aruncarea câștigătoare și am ratat. Am eșuat de nenumărate ori în viața mea. Și de aceea am reușit!” Și tu poți, cu ajutorul lui Dumnezeu!