Mana Zilnica

19 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Amalec a venit și s-a luptat cu Israel la Refidim.

Exod 17.8

Amalec (1)

Amalec îl prefigurează pe Satan, care folosește împotriva poporului lui Dumnezeu prezentul „veac rău“. Pe de altă parte, el este un simbol al cărnii. El era un nepot al lui Esau, cel care a preferat o simplă ciorbă în schimbul dreptului de întâi-născut (vedeți Geneza 36.12). El a fost cel dintâi care s-a opus lui Israel după botezul lor „în nor și în mare“. Aceste fapte ne descoperă caracterul lui cu mare claritate; pe deasupra, știm că înlăturarea lui Saul de la conducerea împărăției lui Israel a fost o consecință a faptului că l-a cruțat pe Amalec, în loc de a-l distruge în întregime (1 Samuel 15). Mai mult, vedem că Haman este ultimul amalecit despre care relatează Scriptura. El a fost spânzurat ca urmare a planului său rău pe care l-a făcut împotriva lui Israel (vedeți cartea Estera).

Toate aceste împrejurări ne furnizează o imagine clară despre faptul că Amalec este un simbol al cărnii. Legătura dintre conflictul său cu Israel și apa care a izvorât din stâncă este remarcabilă și instructivă și, de asemenea, este în conformitate cu conflictul celui credincios cu natura cea veche. Acest conflict este, așa cum știm, consecința faptului că cel credincios are o natură nouă și că Duhul Sfânt locuiește în el. Conflictul lui Israel a început când ei au stat în puterea deplină a răscumpărării și au „mâncat aceeași hrană spirituală; și toți au băut aceeași băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală“ (1 Corinteni 10.3,4). Până să-l întâlnească pe Amalec nu au avut niciun conflict. Nu a fost nevoie ca ei să îi facă față lui Faraon. Nu au zdrobit puterea Egiptului și nici nu au rupt lanțurile robiei în care erau ținuți. Nu au despărțit marea și nici nu au înecat oștirile lui Faraon sub valurile ei. Nu au adus pâine din cer și nici nu au scos apă din stâncă. Ei nu au făcut și nici nu puteau face vreunul dintre aceste lucruri; însă acum sunt chemați să lupte cu Amalec. Toate conflictele precedente fuseseră între Iahve și vrăjmașii lor. Nu a fost nevoie decât ca ei să „stea liniștiți“, să contemple triumful minunat al brațului ridicat al lui Iahve și să savureze roadele biruinței. Domnul luptase pentru ei, dar acum El lupta în ei sau prin ei.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranță cu privire la lucrurile sperate, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd … Prin credință pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 11.1-3

Lecția despre credință

Un mic grup de copii se întâlnesc să studieze din Biblie. Învățătorul lor intenționează să le vorbească despre credință. El citește începutul capitolului 11 al Epistolei către Evrei, apoi scoate din buzunar cheia de la mașină și le arată copiilor pumnul lui strâns. El îi întreabă: „Ce am în mână?“. Copiii s-au uitat derutați și nu au răspuns nimic. Apoi le-a spus: „Am o cheie în mână“. Și i-a întrebat din nou: „Cine știe ce am în mână?“. S-a lăsat o clipă de tăcere, apoi cel mai tânăr băiat a ridicat mâna și a spus: „Eu știu, este o cheie“. — „Adevărat“, a răspuns învățătorul, „știi asta, pentru că ai crezut ce am spus“. Învățătorul și-a deschis mâna și le-a arătat cheia. Această istorisire adevărată ilustrează câteva aspecte ale credinței. Dumnezeu cunoaște cu exactitate ceea ce noi nu știm. Prin intermediul Cuvântului Său, Biblia, Dumnezeu ne dezvăluie ceea ce dorește ca noi să cunoaștem. Oricine își pune încrederea în Dumnezeu (aceasta înseamnă credința) crede ceea ce El spune și acceptă lucrurile pe care El le-a făcut cunoscut. Într-o zi, credința se va transforma într-o cunoaștere deplină a lucrurilor nevăzute, dar în prezent cunoaștem prin credință. Refuzul de a crede ceea ce Dumnezeu afirmă în Biblie echivalează cu a-L numi mincinos și a-L ofensa. „Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut“ (Evrei 11.6). Așadar, să credem ceea ce Dumnezeu a declarat cu privire la Fiul Său Isus Hristos: „Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său“ (1 Ioan 5.11). „Cine crede în Fiul are viață eternă“ (Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Zaharia 6.1-15 · Marcu 13.14-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 1:1-9

Istoria Esterei constituie o naraţiune cu totul distinctă, care poate fi plasată cronologic între capitolele 6 şi 7 ale cărţii Ezra. Pe de o parte, ea îi prezintă pe acei iudei care au rămas în imperiul per­san după întoarcerea unora în Ierusalim (prima întoarcere); pe de altă parte, îl prezintă pe suvera­nul acestui imperiu, puternicul Assuerus (Ahaş­veroş), împre­ună cu cei de la curtea lui. Acest îm­pă­rat este cunoscut istoricilor ca Xerxes, fiul lui Darius. El a rămas celebru prin campania împotriva grecilor, mar­­cată de răsunătoarea înfrângere a flotei lor la Salamina. Daniel 11.2 face aluzie la acest monarh şi la bogăţiile lui.

Petrecerea fabuloasă pe care el o dă în cap. 1 a avut loc înaintea războiului cu Grecia, probabil cu scopul de a‑l pregăti. Totul în acest capitol este marcat de gloria omului, a cărui mândrie nu cunoaşte margini. Deşi un ase­­menea lux nu mai poate fi întâlnit, astăzi totuşi nu lip­sesc manifestările grandioase şi sărbătorile prin care unii oa­meni (sau naţiuni) caută să se preamărească pe ei înşişi şi să-şi eclipseze vecinii. Copilul credincios al lui Dum­nezeu n-are nici o parte în aceste lu­cruri. De ce? Tocmai pentru că puterea, inteligen­ţa, plăcerea şi toleran­ţa (amabi­litatea – v. 8) omului se exaltează aici în mândrie.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8)

Când vine vorba despre bani, trebuie să nu uităm că Dumnezeu deține totul. Dacă te îndoiești de acest lucru, ia aminte la următoarele versete: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8); „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1); „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl…” (Iacov 1:17); „De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” (1 Cronici 29:12).

Ce învățăm din aceste cuvinte? Că banii din bancă, portofoliul de acțiuni sau titlurile de proprietate pot fi pe numele tău, dar Dumnezeu este proprietarul tuturor. S-ar putea să te întrebi: „Atunci ce sunt eu?” Tu ești doar administratorul averii lui Dumnezeu și executorul voinței Sale.

Poate un administrator să facă ce dorește cu averea cuiva? Nu, el este obligat s-o administreze în locul altcuiva. Executorul poate face ce dorește cu testamentul cuiva? Nu, este obligat să urmeze instrucțiunile din testamentul respectiv.

Iar dacă dorești să cunoști termenii voinței lui Dumnezeu pentru viața ta, aceștia se găsesc în Cuvântul Său. Și cu cât Dumnezeu îți încredințează mai mult, cu atât El îți cere mai mult. Domnul Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48).

Așadar, nu uita azi că Dumnezeu deține totul!

17 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.

Psalmul 22.3

Biblia ne relatează despre câțiva oameni credincioși care au fost și ei descurajați în viață. Exemplul lor ne este mângâietor, atunci când nici noi nu mai știm încotro să o apucăm. Moise (Numeri 11.11-15), Ilie (1 Împărați 19.4) și Ieremia (Ieremia 20.14,15) sunt exemple în această privință. Cu toții, în urma suferințelor, au ajuns la capătul puterilor. În contrast cu ei Se află Domnul Isus, care S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu, chiar și în cel mai cumplit necaz.

Psalmul 22 ne vorbește despre Isus Hristos în cele trei ore de întuneric. Se deschide cu strigătul Domnului: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?“, cuvinte care ilustrează suferințele de nespus pe care Domnul Isus le-a suportat sub judecata lui Dumnezeu. Apoi citim în versetele 9 și 10: „Dar Tu ești Cel care M-ai scos din pântece […] din pântecele mamei Mele, Tu ești Dumnezeul Meu“. Aici vedem perfecțiunea Mântuitorului nostru în cel mai mare necaz! El nu a blestemat ziua nașterii Sale. Chiar și în cele trei ore de întuneric nu a renunțat nicio secundă la încrederea Sa în Dumnezeu.

Matei ne relatează că „Isus a strigat cu glas tare“ (Matei 27.46). În inima Sa a fost un necaz de nedescris, când El a fost făcut păcat și a purtat păcatele noastre. A suferit nespus de mult sub loviturile judecății divine. Dumnezeu a condamnat păcatul în El și S-a îndepărtat de El. Noi nu vom putea pătrunde niciodată această durere din inima Lui. Nu vom putea înțelege niciodată cât de mult și cât de groaznic a suferit Mântuitorul nostru la cruce. Isus a întrebat: „Pentru ce?“, dar tot El a spus și: „Dumnezeul Meu!“. Încrederea Sa a fost desăvârșită, puternică și de nezguduit – și în ultimul moment al acestor trei ore de întuneric. Ce Mântuitor minunat!

Noi nu ne putem compara cu Iov, cu Moise, cu Ilie sau cu Ieremia, acești bărbați dedicați pe deplin lui Dumnezeu. La noi nu se găsește un astfel de devotament, o astfel de credință ca la ei. Și totuși, în ciuda temerii lor de Dumnezeu și a dăruirii lor, au existat și în viața lor momente în care au fost la pământ și în care s-au îndoit în credință. Nu tot așa a fost cu Domnul nostru, Mântuitorul minunat! În necazul cel mai mare, El S-a încrezut pe deplin în Dumnezeul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus.

1 Timotei 2.5

Inscripția latină

„Sunt ceea ce eram. Nu eram ceea ce sunt. Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp“ (o inscripție latină din primul secol).

„Sunt ceea ce eram.“ Această primă afirmație poate fi emisă numai de Dumnezeul care este neschimbat. În prima parte a Bibliei, El Se prezintă într-un mod și mai frapant: „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3.14). El este Cel etern, care există pentru totdeauna. El nu Se schimbă niciodată. El rămâne sfânt pentru eternitate, nefăcând niciun fel de compromis cu răul. Dar El este și iubire, iar aceasta pentru eternitate. Iubirea Lui se extinde la fiecare dintre noi. Dumnezeu iubește omenirea, cu toate că ea s-a răzvrătit împotriva Lui.

„Nu eram ceea ce sunt.“ Isus, care este Dumnezeu etern, a devenit ceea ce nu era: om. De ce? Din cauza răului comis de oameni, pentru că Dumnezeu a pronunțat sentința de condamnare la moarte asupra lor. Omul a păcătuit și, ca urmare, a fost condamnat. Această situație tragică L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să devină „Omul Isus Hristos“, pentru a suferi judecata pe care noi o meritam.

„Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp.“ Isus Hristos este cu adevărat și Dumnezeu și Om. Cu toate că este întotdeauna Dumnezeu, El a devenit Om de când S-a născut în Betleem. Și El este în continuare Om după ce a fost înălțat la Tatăl. Cerul L-a primit pe Omul perfect, ceea ce dovedește că El îi va primi pe toți aceia pe care El i-a făcut desăvârșiți prin jertfa Lui pe cruce.

Citirea Bibliei: Zaharia 4.1-14 · Marcu 12.35-44

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 13:1-14

Neemia fusese obligat să se întoarcă la îm­părat. Pro­fi­tând de această absenţă, Tobia, vrăj­maşul bine­cu­nos­cut, a reuşit să aibă acces la una dintre încăperile adiacente casei lui Dum­ne­zeu, cu ajutorul unuia dintre preoţi. Acest preot nu era altul decât Eliaşib, cel care se dovedise atât de neglijent la vremea când se ridicase zidul. Dar nici uşierii, oamenii care în capitolul prece­dent fuse­ser㠄rân­duiţi … peste cămările vistieriilor“, nu păzi­seră ceea ce Dumne­­zeul lor le dăduse în grijă (12.45).

Cuprins de indignare, Neemia însuşi, la reîn­toarcerea sa, aruncă din cămară toate lu­crurile lui Tobia, curăţă cămările şi pune iarăşi în ele uneltele şi darurile (con­frun­tă cu Matei 21.12-13). Inimile noastre sunt une­ori ase­menea acestor încăperi, în care, în loc să punem ceea ce-I aparţine lui Dumnezeu şi‑I serveşte ca dar, lumea şi-a depo­zitat pro­pri­ile lucruri.

Acel întâi act de neglijenţă antrenase altele, astfel că Neemia trebuie acum să se ocupe în continuare de părţile cuvenite leviţilor, ca şi de supravegherea şi de repar­tizarea zeciuielilor aduse de popor.

ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13)

Dumnezeu ne îndeamnă să-L căutăm, dar asta nu înseamnă că El Se ascunde de noi. Când Îl căutăm pe Dumnezeu, luăm o decizie care este necesară pentru a ajunge în tărâmul spiritual. Unele niveluri de binecuvântare nu sunt niciodată primite dacă nu sunt căutate cu ardoare. Căutarea ta după Dumnezeu este cea care Îl determină să răspundă.

Autorul epistolei către Evrei scrie: „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Nu există manuale care să ne învețe pas cu pas cu privire la modul corect de a-L căuta pe Domnul. Unii oameni Îl caută în liniște, cu lacrimi duioase care cad ușor pe o față obosită. Alții Îl caută în timp ce se plimbă pe plajele nisipoase ale unui golfuleț, privind curenții mareei de seară. Unii își ridică mâinile și Îl laudă cu expresii de adorație iubitoare.

Nu există reguli, doar caută-L din toată inima! Ce înseamnă să-L cauți pe Dumnezeu „cu toată inima” ta? Înseamnă să-I acorzi toată atenția ta și să dai deoparte orice distragere, astfel încât să te poți concentra asupra Lui.

Imaginează-ți că scapi o lentilă de contact pe podea sau o piatră prețioasă dintr-un inel… vei spune: „Nicio problemă, am s-o caut mai târziu!”?! Nicidecum, valoarea pe care o acorzi unui lucru determină intensitatea cu care îl cauți.

Când te rogi: „Doamne, am nevoie de Tine; nu voi reuși fără Tine!”, te rogi „din toată inima”. Iar Dumnezeu răspunde unei astfel de rugăciuni. De unde știm? Din Biblie: „Mă voi lăsa să fiu găsit…” (Ieremia 29:14).

Așadar, caută-L pe Dumnezeu în fiecare zi a vieții tale, El este comoara cea mai prețioasă!

15 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios și împreună-rob în Domnul, pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi și ca să vă mângâie inimile.

Coloseni 4.7,8

Tihic (1)

Tihic este unul dintre cei șapte frați care, în Noul Testament, sunt numiți „credincioși“. În versetul citat mai sus, el este numit și „preaiubitul frate“. Știm că toți suntem iubiți la fel de Domnul, dar probabil că Tihic este numit „preaiubit“ fiindcă el reflecta cu adevărat dragostea lui Hristos către cei din jurul lui. Să facem și noi la fel!

Pavel îl numește și „împreună-rob“. Înțelegem de aici că Tihic știa ce înseamnă să suferi pentru mărturia Domnului, împreună cu apostolul. El știa ce înseamnă să-și ia partea la suferință, ca „un bun ostaș al lui Isus Hristos“ (2 Timotei 2.3).

Citim de asemenea că Tihic era un „slujitor credincios“. Nu ni se spune că avea darul de învățător sau de evanghelist, însă, oricare ar fi fost slujba pe care o făcea pentru Domnul, el o făcea cu credincioșie. De această credincioșie avem nevoie și noi astăzi. Este nevoie de frați și de surori care să fie credincioși în lucrarea lor pentru Domnul, indiferent dacă această lucrare este văzută sau nu de către oameni.

În Efeseni și în Coloseni vedem că Pavel s-a putut încrede în Tihic pentru ca acesta să ducă vești sfinților despre el și, de asemenea, să aducă înapoi vești despre acei credincioși – aceasta este o lucrare simplă, însă necesară.

Să remarcăm, de asemenea, că Pavel îl trimitea pe Tihic pentru a încuraja inimile celor credincioși. Există atât de multă descurajare astăzi, de aceea este nevoie de multă slujire în această privință. Să fim și noi credincioși astăzi, așa cum Tihic a fost odinioară, pentru ca, în orice dar și slujire primite de la Hristosul înălțat (Efeseni 4.8), să facem totul cu credincioșie, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea celor ai Săi, până El va veni!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în Fiul are viață eternă; și cine nu se supune Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 3.36

Călătorul de la stația de benzină

Stătea în stația de benzină de pe autostradă și făcea semn cu mâna să îl ia cineva. Când am oprit lângă el, s-a urcat de îndată în mașină. Curând Isus Hristos a devenit subiectul discuției noastre. L-am întrebat ce meserie are și el mi-a răspuns: „De profesie sunt arhitect, dar am renunțat la slujba mea, ca să-L caut pe Isus. Momentan locuiesc într-o mânăstire“.

„Ce interesant!“, i-am răspuns eu. „Și eu am renunțat la slujba mea acum ceva timp, dar nu ca să-L caut, ci pentru că L-am găsit pe Dumnezeu și am dorit să spun și altora despre El.“ Așa a început conversația noastră, care s-a dovedit destul de animată până la final. I-am sugerat că ar fi bine să ne oprim într-o parcare, să discutăm despre cum poate cineva să-L găsească pe Dumnezeu. Am citit împreună Ioan 3 și am fost amândoi de acord că toată lumea trebuie să se nască din nou și că cel care nu crede în Domnul Isus a și fost judecat. Am vorbit despre dragostea lui Dumnezeu care L-a trimis pe Fiul Său pentru noi și despre faptul că toți cei care Îl acceptă ca Răscumpărător primesc viața eternă. Ne-am rugat împreună, apoi am continuat călătoria. Când a coborât din mașină, i-am dat Noul Testament. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci. Uneori mă întreb dacă ne vom întâlni în cer.

Sunteți în căutarea lui Dumnezeu? Rugați-vă Lui cu stăruință! Cu certitudine vă va răspunde, într-un fel al Lui atât de minunat, încât mintea nu poate cuprinde.

Citirea Bibliei: Zaharia 2.1-13 · Marcu 12.18-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 11:12; 12:22-30

Exilaţii întorşi din Babilon erau foarte puţini la număr com­parativ cu cei care locu­i­au în ţară înainte de depor­tare. Ierusalimul, cu zidurile reconstruite pe fundaţiile an­te­rioare, nu reunea decât un număr infim de cetăţeni,  printre care şi pe aceia care reparaseră în dreptul case­lor lor. Se ia astfel decizia să se apeleze la voluntari, din Iuda şi din Beniamin, care să vină să locuiască în oraş. Nu­mele lor sunt menţionate. Dumnezeu îi onorează, în ade­văr, pe cei care, părăsindu-şi pământurile şi casele, vin să locuiască lângă san­c­­tuarul Său, din devotament pentru locul acela. Ei nu vor fi în pierdere, după cum anunţă Ps. 122.6: „Ierusalim: cei care te iubesc vor prospera“.

Promisiunile sunt făcute cu privire la Ierusalimul din tim­­pul împărăţiei de o mie de ani (Zaharia 2.4; Isaia 33.20 şi cap. 60), dar pro­mi­siunile care privesc cetatea sfân­tă, Ierusalimul ceresc, le întrec cu mult pe acestea. Dum­­nezeu, care a „pregătit-o“ pentru Hristos (Apoca­lip­sa 21.2), a „pregătit-o“ şi pentru aceia care-I aparţin şi care au renunţat la ideea de a avea o cetate perma­nentă în aceas­tă lume (Evrei 11.16). Această cetate minunată nu este construită ca să rămână goală, ci Dumnezeu Însuşi va locui în ea, în mij­locul alor Săi. Totuşi, o con­diţie este esen­ţială pentru a in­tra în ea, aceea de a avea „hainele spălate” prin credinţa în sângele Mielului (Apocalipsa 22.14). Aţi făcut aceasta?

CUM SĂ IERȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32)

În 1982, John Hinckley Jr. a încercat să-l asasineze pe președintele SUA Ronald Reagan, împușcându-l cu un pistol. Fiica lui Reagan, Patti, a povestit mai târziu ce a învățat de la tatăl ei când acesta se afla în spital: „Tatăl meu a spus că știa că vindecarea sa fizică depindea în mod direct de capacitatea sa de a-l ierta pe John Hinckley. Mi-a arătat că iertarea este cheia tuturor lucrurilor. Mi-a dat un exemplu de gândire ca a lui Hristos!”

Uneori rănile pe care alții ni le provoacă sunt neintenționate, alteori sunt premeditate… Dar, în ambele cazuri, Sfintele Scripturi ne oferă un standard clar cu privire la rănile pe care le suferim: trebuie să-i ierți pe cei care te-au rănit, „așa cum te-a iertat Dumnezeu în Hristos”! Acesta este un standard înalt, dar este unul care aduce vindecarea celor mai adânci răni ale noastre.

Uneori acordăm iertarea ca pe o băutură răcoritoare de la un automat: mecanic și fără sentimente.

Biblia spune că iertarea trebuie să fie însoțită de două atitudini: bunătate, care se exprimă în faptele noastre, și blândețea inimii, care se exprimă în atitudinile noastre.

De ce? Pentru că acesta este modul în care Dumnezeu ne iartă. Pe paginile Scripturii găsim relatări emoționante despre bunătate, blândețe, milă și tandrețe – în faptă și-n cuvânt – atribuite lui Dumnezeu. De asemenea, găsim exemple în viețile celor pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a-Și îndeplini planurile și scopurile. Iosif a fost unul dintre aceștia, el iertându-și frații care l-au trădat…

Dumnezeu ne cheamă să facem același lucru. Acest tip de iertare este un act al inimii, și în egală măsură un act al voinței.

Iată așadar care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi – iartă!

14 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, intrând în casă, au văzut Copilașul cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, I s-au închinat; și, deschizându-și comorile, I-au adus daruri: aur și tămâie și smirnă.

Matei 2.11

După ce Domnul S-a născut, niște magi din răsărit au venit să-L găsească pe Cel care Se născuse ca Împărat al iudeilor, ca să I se închine. Dumnezeu a dorit ca Fiul Său să fie onorat. Acești oameni au făcut o călătorie lungă, fără să se lase împiedicați de obstacole, și au stăruit până când și-au împlinit scopul, acela de a se închina înaintea Împăratului. De la ce distanță au venit ei? Cât de mult a durat călătoria lor? Ce eforturi au făcut pentru a veni? Nu știm sigur răspunsul la aceste întrebări, însă este clar că efortul lor a fost mare. Cum stau lucrurile cu noi? Ne lăsăm împiedicați de distanța prea mare până la adunare, de traficul îngreunat sau de vreun alt lucru, oricare ar fi el?

Și cum au venit magii? Cu mâinile goale? Nu, ci vedem că ei I s-au închinat Domnului și I-au adus daruri – nu Mariei, nici lui Iosif, ci Domnului – aur, tămâie și smirnă. Au adus daruri scumpe, alese cu grijă, potrivite pentru un împărat. În felul acesta, ei și-au dovedit prețuirea față de Domnul; și ce minunate clipe de închinare au fost acelea! Mulți astăzi preferă slujirea din Cuvânt, dând închinării un loc secundar, însă acești magi I-au dat Domnului locul de onoare cuvenit.

Aceasta să fie și atitudinea noastră; să nu ne lăsăm împiedicați de niciun obstacol și să venim în prezența Domnului pentru a ne închina Lui! Să venim astfel cu inimi pregătite, cu daruri pentru Domnul, care este vrednic de tot ceea ce I-am putea dărui din inimile noastre pline de recunoștință, pentru ceea ce El este și pentru ceea ce a făcut pentru noi!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

La Ierusalim era sărbătoarea Înnoirii [templului]; era iarna. Și Isus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. Deci L-au împresurat iudeii și Îi spuneau: „Până când ne ții sufletul în încordare? Dacă Tu ești Hristosul, spune-ne deschis!“.

Ioan 10.22-24

„Dacă Tu ești Hristosul …“

Domnul Isus a fost la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Corturilor (Ioan 7–9). Între sărbătoarea Corturilor, care era celebrată în luna septembrie, și sărbătoarea Înnoirii, din luna decembrie, era un spațiu de trei luni. Nu ni se spune dacă Domnul a petrecut acest timp în Galileea, nici dacă a luat parte la sărbătoarea Înnoirii. Aceasta nu era una dintre cele trei Sărbători ale Domnului pentru care toți israeliții trebuiau să vină an de an la Ierusalim (Deuteronom 16). Ea fost introdusă de Iuda Macabeul, în anul 164 î.Hr.

Acum Îl vedem pe Isus din nou la Ierusalim, umblând prin templu, în pridvorul lui Solomon, iarna. Poate că menționarea anotimpului este o indicație cu privire la atitudinea rece din sufletul conducătorilor iudei față de Domnul. Aceștia L-au provocat din nou, reproșându-I că îi lăsa în incertitudine cu privire la identitatea Lui, dacă era sau nu Hristosul. Domnul însă le cunoștea inimile: ei nu voiau să creadă în El. Cuvintele Sale din capitolele 5, 6 și 8 arătaseră clar cine era El. Iar dacă cineva se îndoia de cuvintele Lui, putea fi convins de faptele Lui, pe care El le făcuse ca Trimis al Tatălui. Recunoașterea Lui ca fiind Hristosul lui Dumnezeu a fost dintotdeauna, și va rămâne, o chestiune nu de dovezi, ci de atitudine a inimii.

Citirea Bibliei: Zaharia 1.1-21 · Marcu 12.13-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 10:28-39

Bărbaţii ale căror nume sunt scrise la începutul acestui capitol sunt cei care şi-au pus sigiliul la în­che­ie­rea legă­mân­tului cu Domnul. Ştim că şi Dum­ne­zeu Îşi are sigi­liul Său: Duhul Sfânt. El este aplicat pe cel răscum­părat, ca marcă de proprietate prin care Domnul îl recu­noaşte şi declară: Iată-l pe Ťunul care-Mi aparţineť (Efeseni 1.13; 4.30). „Este al Meu“ (comp. Exod 13.2 cu Isaia 43.1). Oare poate El să recunoască în felul acesta pe fiecare cititor al acestor rânduri?

Dar, în timp ce propriile sigilii nu le pot conferi însoţitorilor lui Neemia puterea de a împlini cele la care s-au angajat (comp. 10.39 cu 13.10,11), Duhul Sfânt este nu numai sigiliul, ci şi pute­rea prin care creştinul ac­­ţionează în acord cu voia lui Dumne­zeu (Ef. 3.16).

Întreaga naţiune s-a alăturat condu­cătorilor ei. Cu­noaş­terea legii (dobândite curând) nu rămâne la stadiul teoretic pen­tru ei, ci îi duce, pe rând, la curăţire, la respectarea sabatului şi a anului de odihnă al pămân­tului (fiecare al şapte­lea an), apoi la serviciul în templu şi la respectarea instrucţiunilor privind cele dintâi roade şi zeciuielile. „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi“, spunea Domnul Isus (Ioan 13.17).

LASĂ-TE CĂLĂUZIT DE ÎNȚELEPCIUNE, NU DE PORNIRI! | Fundația S.E.E.R. România

„Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva şi cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.” (Proverbele 19:2)

Dacă ești o persoană impulsivă, ai tendința de a nu fi disciplinat. Poți fi nepăsător, insensibil față de ceilalți sau condus de patimi și înverșunare. S-ar putea să ignori gratificarea și să ai o toleranță scăzută la frustrare. Te plictisești rapid și-ți poți ieși din fire…

Deci, dacă ești o persoană impulsivă, iată șase principii pe care ar trebui să încerci să le încorporezi în viața ta:

1) Cere sfatul prietenilor înțelepți înainte de a te arunca cu capul înainte într-o chestiune. Ascultă cuvintele înțeleptului Solomon și aplică-le în viața ta: „O inimă pricepută dobândeşte știința şi urechea celor înţelepţi caută știința.” (Proverbele 18:15);

2) Cultivă prietenii cu oameni care sunt și înțelepți, dar și suficient de puternici pentru a-ți cere socoteală. Sfânta Scriptură spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16);

3) Roagă-te și cere călăuzire de la Domnul pentru a-ți deschide o ușă, înainte de a presupune că intuiția ta este un îndemn divin. Biblia spune: „Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:8-9);

4) Studiază și citește despre un domeniu în care există o nevoie, înainte de a te angaja să acționezi. Iată în acest sens sfatul împăratului Solomon: „Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge.” (Proverbele 14:15);

5) Când ajungi la sfârșitul unui sezon de activitate, petrece timp reflectând, astfel încât să devii o persoană mai înțeleaptă înainte de a trece mai departe… Ia aminte la îndemnul Scripturii: „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” (Proverbele 21:5);

6) Ia-ți un angajament și ține-te de el, chiar și când apare o altă provocare, care pare mai interesantă…

Toate astea, te vor ajuta să te lași călăuzit de înțelepciune, și nu de porniri!

12 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și vom cunoaște, vom căuta să-L cunoaștem pe Domnul; arătarea Lui este sigură ca zorile și El va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie care adapă pământul.

Osea 6.3

Este adevărat: Domnul vine! La fel de sigur cum El a venit odinioară pe pământ, El va veni din nou din cer. Pentru Israel, venirea Lui va fi ca zorii minunați ai zilei, după secole de întuneric – un întuneric cauzat de respingerea Celui care a fost Lumina lumii, la prima Lui venire. Va fi minunat pentru mica rămășiță a acestui popor, atunci când se vor împlini cuvintele Domnului Oștirilor: „Vouă, care vă temeți de Numele Meu, vă va răsări Soarele dreptății cu vindecarea în aripile Lui“ (Maleahi 4.2), cuvinte care le vor înviora credința, le vor lumina ochii, le vor încălzi inimile și le vor întări brațele.

El va veni precum o ploaie târzie, care cade pe un pământ uscat de secetă, și va răsări ca soarele care aduce lumină și căldură. Nu va veni ca un potop, care distruge totul în calea lui, nici nu va topi pământul cu căldura venirii Sale, ci va adăpa pământul însetat cu apa binecuvântării Sale și va da lumină și căldură binefăcătoare, prin prezența Sa.

Mai înainte de toate acestea, Adunarea va fi răpită și Îl va întâmpina în văzduh pe Domnul ei, fiindcă El Însuși va veni pentru ea ca „Steaua strălucitoare de dimineață“ (Apocalipsa 22.16). Aceasta va fi o binecuvântare care o va depăși cu mult pe cea a lui Israel, deși El cu siguranță Se va bucura mult să-l restabilească pe poporul Său pământesc și să aducă binecuvântare și peste celelalte națiuni, ca Domn al domnilor și Împărat al împăraților. Fără îndoială, inimile noastre se unesc în această rugăciune fierbinte: „Amin! Vino, Doamne Isuse!“ (Apocalipsa 22.20).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Numai în Dumnezeu rămâne liniștit sufletul meu; de la El vine mântuirea mea.

Psalmul 62.1

Naufragiu

De câteva zile, o furtună se dezlănțuise pe mare, ridicând valuri uriașe și zguduind corabia ca pe o coajă de nucă. În timpul nopții nu se vedea nicio stea, iar vremea din timpul zilei era destul de mohorâtă. Chiar și marinarii, care erau obișnuiți cu asemenea condiții furtunoase, își pierduseră nădejdea. Au coborât pânzele și au aruncat tot balastul, inclusiv o parte din echipamentul corăbiei. Dar toate eforturile lor s-au dovedit a fi inutile – nu aveau nicio șansă în fața acestei furtuni. Corabia a plutit în derivă în valurile învolburate, asemenea unei jucării. Pierise orice speranță. Un singur bărbat evreu, care părea să fie în atenția tuturor, emana un calm inexplicabil. Lui de ce nu îi era teamă? Ce îl făcea să fie atât de neînfricat și de liniștit? Trebuie să fi fost ceva în legătură cu credința lui, despre care urma să dea mărturie la Roma. După ce multe zile ei nu mai mâncaseră nimic, el s-a ridicat în picioare și i-a încurajat pe toți, echipaj și călători: „Un înger al Dumnezeului al Căruia sunt eu și Căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: «Nu te teme, Pavel! … iată, Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care sunt în corabie cu tine». De aceea, bărbaților, fiți cu voie bună, pentru că am încredere în Dumnezeu, că va fi așa cum mi s-a spus“ (Fapte 27.23-25). Toți călătorii au prins curaj. Oare acel Dumnezeu necunoscut îi va salva? Pavel a vorbit cu încredere, iar Dumnezeu Și-a arătat puterea. El a fost de partea slujitorului Său și Și-a respectat promisiunea. Corabia a naufragiat, dar toți cei 276 de oameni care erau la bord au ajuns în siguranță la țărm. Această pagină ne încurajează să ne încredințăm soarta lui Dumnezeu, având siguranța că El ne va păzi în furtună.

Citirea Bibliei: Hagai 2.1-14 · Marcu 11.20-33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 9:16-27

După ce, asemenea acestor leviţi, a urmărit îndelung istoria harului lui Dumnezeu pentru Israel, Ştefan, în capitolul 7 din Fapte, îşi continuă vorbirea în acelaşi fel. „Voi, cu grumazul înţepenit, … întot­dea­una vă împotriviţi Duhului Sfânt“ (Fapte 7.51). Grumazul înţepenit, gâtul care refuză să se plece pentru a se supune jugului Dom­nului, nu caracterizează numai poporul Israel sau numai pe cei neîntorşi la Dumne­zeu! Toţi ascundem înăuntrul nostru această natură nesupusă, voinţa proprie. Fiecare creştin, fără excepţie, o cunoaşte foarte bine şi este impo­sibil pentru cineva s-o învingă prin propriile eforturi. Dar, în acelaşi timp, cu­noaşte oare fiecare eliberarea pe care Domnul i-o acordă? Dând morţii, la cruce, această voinţă re­belă, nesupusă, El ne-a oferit în schimb natura supusă a Domnului Isus. Firea cea veche se află încă în noi, cu do­rinţele ei, dar nu mai are dreptul să ne conducă.

Toate aceste păcate ale lui Israel ies în evidenţă cu atât mai mult cu cât sunt puse, ca aici, în con­trast cu harul lui Dumnezeu, iar lor li se adaugă, ca să spunem aşa, lipsa de recunoştinţă (vezi Deutero­nom 32.5-6). Nu este ade­vărat lucrul acesta şi pentru atât de mulţi tineri şi tinere crescuţi de părinţi credincioşi?

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDURILE ȘI-ȚI VEI SCHIMBA VIAȚA | Fundația S.E.E.R. România

„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3)

Gândurile îți creează sentimentele, iar sentimentele îți dictează raportarea la viață. Așadar, schimbându-ți felul în care gândești, poți schimba felul în care te simți și modul în care te raportezi la viață. Spre deosebire de lume, care te învață să-ți golești mintea pentru a obține pacea, calea lui Dumnezeu este să-ți umpli mintea cu gânduri proaspete, puternice și mântuitoare.

Profetul Isaia afirma: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine!” Noi nu vorbim aici doar despre încercarea de a șterge sau a alunga gândurile rele prin propria voință, ci și despre substituire. Dacă un gând greșit, rău sau negativ se află astăzi în mintea ta și nu reușești să scapi de el, nu mai încerca! Asta nu-l va șterge din mintea ta. Este ca și cum ai tăia o buruiană la nivelul solului, în loc s-o smulgi din rădăcină: ea va crește din nou! Ce trebuie să faci este să înlocuiești acel gând, greșit sau negativ, cu un gând care este de la Dumnezeu. Aceasta este singura modalitate prin care poți face față gândurilor distructive și de a începe procesul de vindecare.

Apostolul Pavel ne îndeamnă (Filipeni 4:8-9): „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi!”

Ești îngrijorat de sănătatea ta? „Însuflețește-ți” mintea cu acest verset: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.” (Matei 8:17)

Ești îngrijorat cu privire la viitor? „Însuflețește-ți” mintea cu această promisiune: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:8)

Așa că, schimbă-ți gândurile… și-ți vei schimba viața!

11 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie; dar nu are rădăcină în el însuși, ci este numai pentru un timp; iar când vine necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnește.

Matei 13.20,21

Într-adevăr, astfel de oameni, când vine prigoana din cauza mărturiei creștine, dau deoparte mărturia lor slabă sau chiar se transformă în dușmani ai adevăraților creștini. Domnul Isus spune că ei se vor poticni îndată. Cuvântul a fost primit îndată cu bucurie, dar tot îndată a fost și respins. Un astfel de om nu are putere de împotrivire când apar încercările. De ce nu are? Pentru că îi lipsesc rădăcinile care îl unesc cu sursa ascunsă de ajutor, harul lui Dumnezeu: „Pentru că nu avea umezeală“ (Luca 8.6).

Pe acești ascultători, chiar dacă terenul inimii le este pietros, i-aș numi ascultători cu inima slabă. Pentru că le lipsesc rădăcinile (orice legătură adevărată cu Hristos, Sursa adevărată de viață), atunci când împrejurările favorabile dispar, aceștia vor fi plini de teamă, devin rapid fără putere și fără sevă și se usucă în ceea ce privește mărturia lor pentru Hristos. Tot entuziasmul creștin și toată verva de reformatori ai lumii vor dispărea sub soarele necazului.

Cei care cred numai pentru un anumit timp și apoi „se leapădă“ (Luca 8.13) vor avea parte de urmări veșnice. Dacă harul lui Dumnezeu nu va reuși să-i trezească din starea lor tristă pe acești mărturisitori lipsiți de viață, vor avea parte de judecată în iazul de foc care arde cu foc și cu pucioasă.

De aceea adresez încă o dată fiecăruia dintre noi întrebarea: Am venit noi cu păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu?

Mai devreme sau mai târziu, problema păcatului nostru trebuie să fie clarificată înaintea lui Dumnezeu. Nu voi avea parte de o pace solidă și constantă până ce nu mă voi supune sub sentința lui Dumnezeu și nu mă voi refugia în lucrarea de ispășire a lui Hristos. Pentru acela care neglijează să facă aceasta pe pământ, întrebarea i se va pune în fața tronului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10). Dar aceasta va însemna pierzarea veșnică.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Un Dumnezeu de pace

Primul om, Adam, a intrat în conflict cu Creatorul lui, dar Biblia nu spune niciodată că Dumnezeu este dușmanul nostru! Pe de altă parte, Biblia arată lămurit că noi suntem dușmanii Lui. Patriarhul Iov, copleșit de nenorociri, a spus despre Dumnezeu: El m-a socotit ca pe unul dintre dușmanii Săi (Iov 19.11). Iov însă s-a înșelat și, în cele din urmă, a recunoscut măreția și mila lui Dumnezeu (Iov 42.3).

De fapt, Dumnezeu Se dezvăluie în Biblie ca Dumnezeul păcii. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, aici pe pământ pentru a ne aduce vestea cea bună a păcii (Efeseni 2.17). Când S-a născut, îngerii au spus: Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pe pământ pace și bunăvoință între oameni (Luca 2.14)! Dar Isus a fost respins de majoritatea oamenilor din jurul Lui, atât de oamenii de rând, cât și de autoritățile religioase și politice. În cele din urmă, toți aceștia, uniți într-un gând, L-au răstignit. Oamenii au confirmat astfel că erau dușmani ai lui Dumnezeu.

Dorim să avem pace cu Dumnezeu? Tot ce trebuie să facem este să credem că Isus a luat asupra Sa păcatele noastre și a suferit pedeapsa pentru noi. El a făcut pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Și apoi, îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos … Fiind dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său (Romani 5.1,10). Ce pace ne umple inimile când știm că păcatele noastre au fost iertate! Moartea Sa a ispășit păcatele noastre, iar învierea Sa dovedește că Dumnezeu a acceptat jertfa Lui.

Citirea Bibliei: Hagai 1.1-15 · Marcu 11.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 9:5-15

Câţiva leviţi, ale căror nume sunt menţionate, invită popo­rul să se ridice pentru a-L binecuvânta pe Domnul. Şi ei Îi adresează, în numele întregii adunări, lunga rugă­ciune care ocupă restul acestui capitol. Cele dintâi cuvin­te ale ei sunt: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur …“ Apoi, întorcându-se în timp până la creaţie, leviţii laudă împlini­rea scopurilor lui Dumnezeu, chemarea lui Avra­am – a cărui inimă a fost găsită credincioas㠖 eliberarea din Egipt, de la Marea Roşie, grija răbdă­toare acordată lui Israel de-a lungul călătoriei prin pustie,  cu darea legii, şi, în sfârşit, intrarea în ţară. Pronumele „Tu“ (şi „a Ta”) folosit împreună cu un verb activ la persoana a II-a se regăseşte de douăzeci şi cinci de ori în aceste câteva versete.

Celebrarea lui Dumnezeu întâi pentru ce este El, apoi pentru ce a făcut, nu este oare un privilegiu pe care îl avem şi noi, de vreme ce aparţinem Domnului? Să ne aducem mereu aminte de ceea ce harul Lui a făcut pentru noi şi să ne străduim să găsim tot mai multe motive de recunoştinţă, care vor fi tot atâtea noi legături de dragoste cu Tatăl nostru ceresc şi cu Domnul Isus. Ca şi David, să ne îndemnăm sufletele să-L binecuvânteze pe Dom­nul şi să nu uite „nici una din binefacerile Lui“ (Psalmul 103.2)! Dar, de fapt, aceste beneficii sunt nelimitate!

ÎNCHINAREA: DĂRUIEȘTE-TE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cântați lui Dumnezeu, lăudați Numele Lui! Domnul este Numele Lui: bucurați-vă înaintea Lui!” (Psalmul 68:4)

Pentru a deveni un închinător în sensul cel mai deplin, este nevoie de două lucruri:

în primul rând, să înțelegi că dragostea lui Dumnezeu față de tine nu este condiționată de dragostea ta față de El! În momentul în care Îl accepți pe Hristos ca Mântuitor al tău, Dumnezeu te acceptă și te îmbracă în neprihănirea lui Hristos; prin urmare, ești întotdeauna demn să te apropii de El!

În al doilea rând, să înțelegi că dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu este doar un concept teologic, ci este ceva îmbrățișat cu inima ta și la care răspunzi prin emoțiile tale! În actul de închinare, „renunți la tine însuți”, dăruindu-te fără rezerve și abandonându-te în brațele Lui. Împăratul David, care a experimentat iertarea lui Dumnezeu și a devenit un închinător profund, a scris: „Binecuvântează suflete pe Domnul… El îți iartă toate fărădelegile tale…” (Psalmul 103:2-3) Atunci când crezi că sângele lui Hristos te-a curățat de toate păcatele – trecute, prezente și viitoare – devii un închinător cucerit de dragostea Sa. Tiparele păcătoase sunt schimbate, iar obiceiurile încăpățânate sunt abandonate, când îți iei ochii de la tine și te concentrezi asupra lui Hristos!

Apostolul Pavel scria: „Fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5:18-19) Să remarcăm cuvintele „din toată inima laudă Domnului”… David ne îndeamnă: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8). Să reținem cuvântul „gustați”. Imaginează-ți că te așezi să mănânci mâncarea ta preferată, mestecând îndelung fiecare îmbucătură și savurând fiecare aromă…

Adevărul iubirii lui Dumnezeu pentru tine nu trebuie să rămână doar în mintea ta, ci trebuie să fie validat în inima ta. Atunci când se întâmplă acest lucru, te închini cu adevărat lui Dumnezeu!

10 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mijlocul să vă fie încins, și luminile aprinse.

Luca 12.35

Acesta este caracterul nostru, ca și creștini: acela de a fi ca niște oameni care își așteaptă stăpânul, neștiind la ce oră din noapte se va întoarce. Moartea nu mai e stăpânul meu; Hristos este Stăpânul meu. „Ferice de robii aceia pe care, venind, stăpânul îi va găsi veghind“ (Luca 12.37)! Ferice de cei care veghează în vederea venirii lui Hristos, care au afecțiuni potrivite Miresei.

„Ferice de robii aceia“ – ei așteaptă. Să remarcăm consecința binecuvântată a acestei atitudini: Hristos a devenit om și a luat chip de rob – El nu va renunța niciodată la slujire. Acum El ne slujește spălându-ne picioarele, însă în cer ne va sluji oferindu-ne orice binecuvântare și orice bucurie. Așa cum am spus adesea, eului îi place să fie slujit, însă dragostei îi place să slujească. La fel ca în cazul unei mame care are un copil bolnav – nu va lăsa pe nimeni să aibă grijă de el în locul ei, căci întreaga ei inimă este implicată în aceasta.

Trebuie ca lămpile noastre să ardă – acesta este caracterul pe care trebuie să-l avem. Hristos ne spune că, după ce ne va lua la Sine, ne va așeza la masă. Aceasta este o imagine care ne vorbește despre faptul că El va întinde masa în ceruri pentru noi, dacă ne găsește veghind.

Creștinii trebuie să aștepte întoarcerea Domnului lor. Apoi, după ce Hristos va împlini totul după voia Lui, îi va așeza la masă și le va sluji. După aceea, fiecare își va primi răsplata potrivit cu osteneala sa, adică El ne va da stăpânire: „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El“ (2 Timotei 2.12). În felul acesta, Duhul Sfânt așază înaintea noastră nădejdea venirii lui Hristos Însuși, pentru a ne lua la Sine și pentru a ne introduce în savurarea tuturor roadelor iubirii lui Dumnezeu.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Totuși, în adevăr, chiar dintre mai-mari, mulți au crezut în El; dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau, ca să nu fie excluși din sinagogă; pentru că au iubit mai mult gloria oamenilor decât gloria lui Dumnezeu. Dar Isus a strigat și a spus: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Și cine Mă vede pe Mine, Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine“.

Ioan 12.42-45

Nu mărturiseau, de frică

În ciuda tuturor semnelor care demonstrau clar că Isus era Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, poporul evreu L-a respins. Ca urmare, Dumnezeu le-a împietrit inimile.

Făcând o incursiune în gândirea conducătorilor evrei, Ioan ne spune că mulți au crezut. Era o credință autentică? Am putea să o numim credință rațională. Din punct de vedere intelectual, ei erau convinși că Isus era Hristosul, pentru că dovezile păreau incontestabile. Și astăzi mulți cred într-un Dumnezeu-Creator, deoarece recunosc faptul că această creație complexă, dar ordonată, nu s-ar fi putut dezvolta de la sine. Cu toate acestea, credința rațională este moartă și nu aduce rod. Credința autentică, pe de altă parte, este manifestată prin faptul că un creștin are o relație vie cu Hristos și Îl mărturisește în mod public (Romani 10.10). Această mărturisire le lipsea conducătorilor, pentru că ei au iubit mai mult o reputație bună printre farisei decât gloria lui Dumnezeu.

Câți oameni au „credința lor“, dar nu mărturisesc despre Isus Hristos Mântuitorul! Reputația lor printre oameni este mai importantă decât aprobarea lui Dumnezeu. Dar, într-o zi, vor fi socotiți printre cei lași, al căror sfârșit este în iazul care arde cu foc (Apocalipsa 21.8).

Citirea Bibliei: Ţefania 3.1-20 · Marcu 11.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 8:13-18; 9:1-4

„Tot aşa va fi Cuvântul Meu care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod (literal: gol)“ spune Dom­­­­nul (Is. 55.11). Promisiunea aceasta se împli­neş­te aici. Potrivit instrucţiunilor divine, poporul, sub con­­­du­­ce­rea căpeteniilor, celebrează săr­bătoarea Cor­turi­lor cu o splen­doare mai mare chiar decât a celor mai im­pre­­sio­­nante zile ale lui Solo­mon. Prea ocupaţi de odihna pre­zen­tă, israeliţii uitaseră de Cel care avea să vină, şi acest pericol ne pândeşte şi pe noi. Dar acum, când slăbi­ciu­­nea şi ruina sunt atât de evidente, ochii li se îndreaptă mai uşor asupra bucuriei împărăţiei viitoare, iar carac­te­rul de străini (locuirea în corturi) este mai bine realizat. Pe noi, creştinii, situa­ţia de ruină prezentă trebuie să ne deter­mine să ne recunoaştem mai mult ca ori­când ca­racterul de străini şi să ne ajute să ne aţintim gândurile la bucuria îm­părăţiei care vine. La începutul capitolului 9, scena se schim­bă complet. Fiii lui Israel se strâng din nou într-o zi fixată. De data aceas­ta, scopul strângerii este măr­turisi­rea păcatelor lor. Exis­tă oare şi în vieţile noastre de cre­din­cioşi momente par­­ti­culare când avem de făcut bilan­ţul acţi­unilor nepo­tri­vite şi de a ne smeri? Unii cred că există motive să prac­ti­căm această punere în ordine în fiecare sâmbătă seara; alţii, la sfârşitul fiecărei zile. Nici unii nu au drep­­tate. Judecata de sine este o acţiune con­tinuă. Este necesar s-o îndeplinim de fie­care dată când Duhul Sfânt ne face conştienţi de păcat.

SEMNELE VIN ÎN URMA CREDINȚEI | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.” (Marcu 16:20)

Evanghelia după Marcu se încheie astfel: „Ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.”

Înțelegerea voinței lui Dumnezeu nu este o știință exactă, de aceea și cei maturi spiritual pot greși. Dar putem conta pe acest adevăr sigur: Dumnezeu va folosi Duhul Sfânt și Scriptura pentru a ne călăuzi. Pe măsură ce deschizi Cuvântul Său și îți deschizi inima, Dumnezeu îți va vorbi. Apoi trebuie să acționezi în consecință.

Modalitatea prin care poți obține un impuls spiritual este prin rugăciune, și apoi prin luarea unei decizii… Și cu cât decizia este mai grea, cu atât mai mult avânt poate produce! Principalul motiv pentru care cei mai mulți dintre noi nu observăm că Dumnezeu Se mișcă este pentru că noi nu ne mișcăm. Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu mișcându-Se, trebuie să faci o mișcare! Aproape de sfârșitul misiunii sale, maica Tereza era întrebată frecvent de admiratorii săi cum ar putea ei să determine o schimbare în viața lor, așa cum s-a produs într-a ei… Iar ea răspundea invariabil prin aceste cuvinte: „Găsiți-vă Calcutta proprie!” (apropo de locul în care maica Tereza și-a desfăsurat o bună parte a lucrării sale!)

Asta nu înseamnă că voia lui Dumnezeu pentru tine este neapărat să fii misionar într-o țară străină, deși s-ar putea… Probabilitatea cea mai mare este însă ca Dumnezeu să te cheme să acționezi acolo unde trăiești și lucrezi. Înainte ca Dumnezeu să-ți ceară să faci lucruri mai mari, El îți va cere să folosești ce ai, ca să faci ce poți acolo unde ești!

Așadar, întreabă-te: ce lucruri mici trebuie să faci acum, ca să fii pregătit pentru lucrurile mari pe care Dumnezeu le dorește mai târziu?!